Vaccinul antigripal în sarcină

Vaccinul antigripal în sarcină

În momentul în care am aflat că voi avea un bebe pentru prima dată, am realizat că din acel moment va trebui să cântăresc foarte bine fiecare decizie. Atât pentru a mă asigura că bebe este sănătos și în siguranță, dar și pentru ca eu să fiu alături de el sănătoasă și aptă să îl susțin.

Pe lângă alți factori, unul important pentru mine privind sănătatea copiilor este vaccinarea. Bebelușii pleacă din burtica mamei unde sunt protejați de toate și ajung într-o lume plină de boli. Dar protejarea lor poate începe chiar din burtica mamei. Desigur că alaptatul este important pentru a le oferi o parte din anticorpi, însă nu este suficient.

Am născut primul copil la finalul lunii ianuarie, iar la acel moment medicul ginecolog care mi-a urmărit sarcina nu a considerat că este necesar să mă vaccinez antigripal. Perioada gripelor era pe final și neavând alți copiii riscul de a mă infecta era mic.

Al doilea copil s-a născut la începutul lunii decembrie, iar de această dată recomandările au fost altele. Atât medicul ginecolog, cât și medicul de familie mi-au recomandat vaccinarea antigripală. Iată care au fost argumentele:

  • Aveam un copil la școală care poate să aducă microbi din colectivitate, putea să nu aibă simptome, însă să fie purtător
  • Gravidele au sistemul imunitar mai scăzut și sunt mai predispuse să se îmbolnăvească, iar febra în sarcină poate fi periculoasă pentru bebe
  • Bebelușul urma să se nască la începutul perioadei de gripă
  • Mi s-a explicat că dacă eu mă vaccinez antigripal în timpul sarcinii (aproximativ în perioada săptămânilor 27-36), anticorpii pe care corpul meu îi produce îl voi proteja bebeluș după naștere
  • Vaccinul conține un virus inactiv care nu este periculos pentru făt

După ce am analizat aceste argumente, ne-am hotărât să ne vaccinăm toți trei. A fost nevoie să căutăm la câteva farmacii vaccinul, însă până la urmă am reușit. Am ales varianta care acoperea patru tulpini și niciunul dintre noi nu am avut reacții după. Adrian a fost nevoit să facă două doze, la interval de o lună pentru că avea mai puțin de 9 ani și a fost prima oară când a făcut vaccinul.

Uitându-mă în urmă consider că a fost o decizie bună și dacă ar fi să o iau de la capăt aș face la fel. Consider că este important să te informezi înainte de a lua o decizie importantă pentru cei mici și să faci ce îți spune inima 🙂

Tu te-ai vaccinat antigripa în sarcină?

*Photo by Obi Onyeador on Unsplash

Leave a Reply