Primul dințișor

Primul dințișor

Majoritatea dintre noi știm că primul dinte al bebelușului apare în jurul vârstei de 6 luni. Sunt copii care se grăbesc să înceapă ronțăiala mai devreme, in jur de 4 luni, iar alții care sunt hotărâți să aștepte chiar și până la 8-9 luni.

În ceea ce privește simptomele care însoțesc apariția primului dinte, unii bebeluși te iau prin surpindere și ti-l arată direct, alții sunt tare necăjiți și își doresc doar să stea cu mâna în gură la mami în brațe, iar alții au probleme cu stomăcelul și chiar fac febră.

Teoria sună bine, citind toate informațiile pare că ști la ce să te aștepți și îți poți face un plan pentru fiecare situație. Însă ca de multe ori, realitatea are un mod straniu de a te lua pe sus exact când te aștepți mai puțin.

La primul copil, primul dinte și-a făcut apariția la 8 luni și ne-a luat prin surprindere. Deschizând gurița să mănânce cu lingurița, l-am observat cu încerca să scoată vârful timid prin gingie. La fel de silențioși au fost și restul dinților, precum și măselele.

La al doilea copil am fost luați un pic pe nepregătite. Aproximativ cu o săptămână înainte de apariția primului dinte, bebe a devenit mai agitat decât de obicei, adormea grea și era mârâit. Pentru că nu stătea cu mâna în gură nu am bănuit nicio secundă care ar fi cauza, deși avea 6 luni jumate. Am crezut că e din cauza căldurii Bucureștiului sau că îl doare burtica de la diversificare.

După aproximativ 1 săptămână, înr-una dintre dimineți am observat o mică urmă albă pe gingie, iar când m-am apropiat era chiar el, primul dinte 🙂

Abia atunci am pus cap la cap toate bucățile de puzzle și am realizat că au fost câteva semne care putea să prevestească apariția lui, însă niciul dintre cele clasice citite. Acum îi așteptăm pe următorii și credem că suntem pregatiți, însă nu cred ca vom fi cu adevărat până nu va putea vorbi și să ne spună ce îl doare 🙂

La tine cum a fost experința primului dințișor al bebelușului?

*Photo by Alvin Mahmudov on Unsplash

0 Reviews

Write a Review

Leave a Reply