Prima zi de școală

Prima zi de școală

A început scoala și Adrian a pășit curajos în clasa a II-a. Noi am încercat să nu ne gândim la scenariul cel mai complicat și să rămânem optimiști luând toate măsurile pe care le putem lua în condițiile actuale.

Înainte de începerea școlii bănuiam că este posibil ca lucrurile să nu revină la normal, însă nu aveam deloc idee la ce să ne așteptăm. Am evitat să urmărim știrile și zvonurile și am așteptat veștile oficiale de la școală. Din păcate informările cu privire la programul primei zi de școală au venit abia sâmbătă seara înainte de începerea școlii.

Cu toate astea, cel mai complicat a fost atunci când nu am putut răspunde la întrebările lui despre ce se va întâmpla, însă am încercat să îi explicăm situația și l-am ținut la curent cu tot ce am reușit să mai aflăm.

În anii trecuți mergeam împreună în prima zi de școală și participam cu emoție la ceremonia de deschidere. Făceam câteva poze, iar Adrian stătea de vorbă cu colegii lui. Anul acesta a fost doar Adrian aproximativ jumătate de oră pentru a-și lua manualele. În prima zi li s-a făcut și un mic instructaj referitor la măsurile de siguranță pe care vor trebui să le respecte.

Deși timpul a fost scurt, revederea colegilor după atâtea luni a fost un lucru plăcut pentru el, chiar dacă a fost pe fugă. Copiii din clasă au fost împărțiti în două grupe și a avut noroc să se fie repartizat împreună cu prietenii lui.

Prima zi de școală ne-a adus câteva informații și despre cum se vor desfășura următoarele zile. Așa cum era de așteptat lucrurile nu au fost sincronizate și deși orele ar trebui să înceapă, nu totul este pus la punct.

Chiar și cu toată nebunia și haosul, noi ne dorim să avem răbdarea necesară să putem continua cu acest nou mod de a învăța și să fim cu toții sănătoși.

La voi cum a descurs prima zi de școala?

*Photo by note thanun on Unsplash

Leave a Reply