Botez în pandemie

Botez în pandemie

Așa cum este tradiția, nașterea unui copil aduce cu sine și planificarea ceremoniei de botez. La începutul anului nu știam că toată viața așa cum o știm va lua o întorsătură total diferită, așa că planificasem o petrecere cu familia, nașii și prietenii în luna aprilie. Pe măsură ce se apropia luna aprilie, se apropia și pandemia.

Inițial am crezut că este ceva trecător și lucrurile se vor liniști repede, însă socoteala de acasă rar se potrivește cu cea din târg. Așa că la începutul lunii aprilie am anulat rezervările făcute. Spre norocul nostru am întâlnit oameni înțelegători care ne-au rambursat banii de avans într-un timp foarte scurt și fără bătaie de cap.

Apoi am așteptat să vedem cum vor decurge lucrurile pentru a lua o decizie și pentru a stabili noile coordonate. După finalizarea stării de urgență, am decis că botezul va avea loc în luna iulie și vom sărbători evenimentul alături de familie și nași.

În ziua cu pricina, ne-am adunat la biserică pentru ceremonie și am fost bucuroși să vedem că eram singurii acolo. Părea că toată biserica era doar pentru noi. Am putut să stăm liniștiți să ne așezăm lucrurile, iar la final să facem câteva poze pentru a le adăuga la colecția de evenimente frumoase ale familiei noastre.

După ceremonie am plecat către un local superb din apropiere cu terasă și vedere spre lac. Recunosc că atunci când ni s-a spus că este permisă așezarea a patru persoane la masă am avut câteva emoții despre cum va fi evenimentul în această organizare. Cu toate astea, acest aspect nu ne-a impiedicat să socializăm și să ne bucurăm de eveniment.

Cu toate impedimentele generate de pandemie, petrecerea botezului a fost primul eveniment organizat pentru Iulia și am reușit să transformăm această zi într-o amintire de neuitat.

Tu cum ai organizat evenimentul tău în pandemie? 🙂

Leave a Reply