Astăzi este despre prințesa noastră, despre zâmbetele pe care le lasă în urmă ca o zână care împrăștie praf cu sclipici, despre iubire necondiționată și despre afecțiune fără limite.
Nu știu când a zburat primul an din viața ei, mi se pare că timpul trece pe repede înainte. Mi-aș dori să am o baghetă magică să pot opri timpul în loc să mă pot bucura de perioada de bebe cât mai mult pentru că se termină cât ai clipi.
Totul a început cu cea mai mare emoție întâlnită vreodată: momentul în care am văzut-o pentru prima oară și am strâns-o la piept. Era tare dolofană și simpatică, iar eu mă uitam la ea gândindu-mă ce minuni poate face corpul unei mame.
A urmat prima noapte acasă care ne-a adus ceva emoții, dar ulterior lucrurile s-au așezat și la o lună a început să doarmă toată noaptea. Deși aveam experiența primului copil, de data asta au fost câteva lucruri diferite care ne-au pus pe gânduri, dar am trecut cu bine peste.
Au urmat primele zâmbete, prima rostogolire și prima cazătură din pat. A fost invadată de dinți căci au venit într-un timp foarte scurt și a descoperit pe rând gusturile oamenilor mari. A învățat să stea în fund, să se târască precum o râmă, să meargă în genunchi și să facă primii pași timizi pe lângă canapea. A descoperit muzica și odată cu ea bucuria dansului.
Iulia este un copil minunat, mereu zâmbitoare, afectuoasă și se bucură când ne vede chiar dacă am lipsit 10 minute pentru un duș. Mozoleala bebelușească în loc de pupici este una dintre activitățile ei preferate și cu toții avem parte de ea în fiecare zi. Urmează un an nou plin cu noi descoperiri și aventuri, iar eu abia aștept sa mă bucur de fiecare zi în parte.
La mulți ani Iulia! Zâmbetele să te însoțească oriunde te va duce viața 🙂
